Tinerii judecătorii au fost instruiți cum să aplice corect și eficient Legea privind avertizorii de integritate


0 Comentarii

Peste 20 de magistrați din mai multe instanțe de judecată au participat astăzi la cursul de instruire „Procedura de examinare a cauzelor cu implicarea avertizorilor de integritate”, organizat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) și Institutul Național al Justiției (INJ), cu suportul Guvernului Marii Britanii. Instruirea s-a desfășurat în format on-line.

„Scopul acestor instruiri este de a schimba percepția creată în societate, inclusiv în instituțiile de drept, precum că avertizorii de integritate sunt turnătorii, care „scot gunoiul din casă”. De fapt, avertizorii sunt oamenii de bună-credință, care scot la iveală ilegalitățile ce au loc în instituțiile publice sau private. Unele cazuri ale avertizorilor de integritate vor ajunge în instanța de judecată. De aceea, apreciem interesul judecătorilor de a participa la aceste instruiri, mai ales a celor tineri, care reprezintă viitorul sistemului judecătoresc. Anume ei sunt cei care pot aduce schimbarea în instituțiile de drept”, a afirmat Lilia Ioniță, coordonatoarea proiectului „Consolidarea integrității publice în Republica Moldova”.

Șeful Secției formare continuă a INJ, Valentin Roșca, a menționat despre importanța instruirilor, care au menirea de a spori profesionalismul tinerilor judecători în domeniul avertizărilor de integritate. Instruirile au fost ținute de formatorii INJ, Cristina Țărnă, expert anticorupție și avocat, și Ion Chirtoacă, judecător, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani).

Potrivit organizatorilor, obiectivele principale ale cursului de instruire au fost de a înțelege cine este avertizorul de integritate și prezumțiile de care acesta beneficiază; care este esența dezvăluirii interne și externe a practicilor ilegale; care sunt obligațiile angajatorilor de reacționare la dezvăluiri ale practicilor ilegale de către angajați și de asigurare a protecției avertizorilor etc. Participanții la instruire au făcut și exerciții practice, cum ar fi dezvăluirea unei practici ilegale, înregistrarea și examinarea acesteia.   

Cursul de instruire „Procedura de examinare a cauzelor cu implicarea avertizorilor de integritate” este organizat în cadrul Proiectului „Consolidarea integrității publice în Republica Moldova”, implementat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției, și finanțat de UK aid, cu suportul Guvernului Marii Britanii.

 

0 Comentarii

Nu sunt comentrii pentru publicația dată!

Expediază comentariu