Ada Șimon, Oficiul Avocatului Poporului: „Este de datoria fiecărui cetățean onest să se implice în combaterea corupției, pentru binele societății”


0 Comentarii

Într-un interviu pentru www.avertizori.capc.md, Ada Șimon, șefa direcției gestionarea și investigarea cererilor din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, a vorbit despre necesitatea de a consolida și a promova instituția avertizorului de integritate și ce trebuie să facem pentru a obține protecție din partea Oficiului Avocatului Poporului, dacă suntem supuși acțiunilor de răzbunare după ce am făcut o dezvăluire a practicilor ilegale în interesul societății. De asemenea, Ada Șimon vorbește și despre importanța dezvăluirii practicilor ilegale sau actelor de corupție, nu doar din instituțiile publice, dar și din cele private. Interviul a fost realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea integrității publice în Republica Moldova”, implementat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), și finanțat de UK aid, cu suportul Guvernului Marii Britanii.

Conform Legii privind avertizorii de integritate, care sunt atribuțiile Oficiului Avocatului Poporului (OAP)?

Oficiul Avocatului Poporului recepționează și examinează cererile de protecție a avertizorului de integritate, așa cum prevede Legea cu privire la Avocatul Poporului, aplicând procedeele oferite de această Lege. În același timp, Avocatul Poporului poate acționa din oficiu pentru protecția avertizorului de integritate care a făcut dezvăluiri publice, dar cu o condiție – avertizorul de integritate trebuie să-și dea acordul pentru a beneficia de protecția Avocatului Poporului.

Dar Centrul Național Anticorupție (CNA) ce rol are? Cum colaborați/delimitați atribuțiile?

Nu este complicat de delimitat atribuțiile Avocatului Poporului de atribuțiile CNA, deoarece în baza Legii privind avertizorii de integritate, Ombudsmanul acordă protecție avertizorului de integritate, atunci când acesta este supus acțiunilor de răzbunare. De exemplu, răzbunarea poate fi manifestată prin diferite acțiuni: intentarea unei anchete disciplinare, sancționare, concediere; inacțiuni (omiterea avertizorului din lista angajaților premiați, ignorarea angajatului prin lipsa sarcinilor pentru acesta, altele); amenințări (cu concediere, cu lipsire de premii, cu răzbunarea fizică, inclusiv, în adresa membrilor familiei etc.). Nu în toate cazurile aceste acțiuni se declanșează imediat. Sunt situații când ele pot apărea în timp, și altele care ar putea fi generate în timp pe care nu avem la moment de unde le cunoaște.

De cealaltă parte, potrivit Legii privind avertizorii de integritate, CNA asigură promovarea și funcționarea liniei naționale anticorupție, unde pot apela avertizorii de integritate; înregistrează dezvăluirile practicilor ilegale primite în scris, prin sistemul electronic de dezvăluire on-line, precum și cele recepționate la linia națională anticorupție, dacă acestea întrunesc cerințele de conținut; examinează dezvăluirile practicilor ilegale referitoare la manifestări de corupție și comunică în scris angajatului/avertizorului de integritate despre rezultatul examinării. Totodată CNA, poate transmite altor entități publice, potrivit competențelor, dezvăluirile practicilor ilegale care au ca subiect alte practici ilegale decât manifestările de corupție, dar care constituie amenințări sau prejudicii aduse interesului public. CNA se poate autosesiza și înregistra dezvăluirile practicilor ilegale făcute publice, dacă acestea întrunesc cerințele prevăzute de Legea privind avertizorii de integritate.

Totuși, sunt situații în care, sub egida Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, cu care avem încheiat și un acord de parteneriat, reușim să organizăm ședințe de lucru cu  reprezentanții CNA, la care discutăm toate aspectele și neclaritățile care apar în procesul de examinare a dezvăluirilor practicilor ilegale.

Când o persoană este considerată avertizor de integritate?

O persoană este considerată avertizor de integritate dacă are sau a avut în ultimele 12 luni:

-        calitatea de salariat în sensul legislației muncii în raport cu un angajator, ceea ce se confirmă prin contractul de muncă, inclusiv pe o perioadă determinată sau cu normă de muncă redusă;

-        calitatea de stagiar sau voluntar în raport cu un angajator, confirmate prin contractele de stagiere sau voluntariat;

-        raporturi juridice contractuale civile cu un angajator, confirmat prin contractele de rigoare.

Este important ca avertizarea să fie făcută cu bună credință și ca practica ilegală dezvăluită să constituie o amenințare sau un prejudiciu adus interesului public, cum ar fi manifestări de corupție, încălcări de mediu prevăzute de Codul contravențional și Codul penal care vizează dezvăluirea practicilor ilegale, încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei; încălcări ce țin de securitatea națională. Mai exact, este vorba de acțiunile sau inacțiunile care amenință sau prejudiciază interesul public.

În ce situații avertizorul de integritate se poate adresa la OAP pentru a cere protecție?

Avertizorul de integritate se poate adresa către Avocatul Poporului cu o cerere de solicitare a protecției, dacă în urma dezvăluirii practicii ilegale interne - comunicate angajatorului, externe - comunicate autorităților de examinare sau publică este supus răzbunării și există legătura de cauzalitate între avertizarea de integritate și pretinsa răzbunare. Am vorbit mai sus despre acțiunile/inacțiunile prin care se manifestă această răzbunare.

Cum acționează Ombudsmanul în aceste cazuri? Care este procedura?

Avertizorul de integritate poate veni la noi fie poate face uz de canalele de comunicare: poștă, fax, e-mail sau conform formularului prestabilit (online) prin intermediul paginii web oficiale a Oficiului Avocatului Poporului. Urmare a mai multor acțiuni procesuale întreprinse în baza Legii 52/2014, Avocatul Poporului elaborează recomandări privind măsurile ce urmează a fi întreprinse pentru repunerea imediată în drepturi a avertizorului de integritate, inclusiv, la necesitate, se va asigura înaintarea acțiunilor în instanțele judecătorești și intervenirea în procese pentru a depune concluzii în vederea apărării drepturilor, libertăților și intereselor persoanelor care au făcut dezvăluiri.

Totuși, instituția avertizorului de integritate nu este încă populară în Republica Moldova. Cum se explică acest lucru, ținând cont că, de mai bine de doi ani, avem o lege cu privire la avertizori?

Într-adevăr, instituția avertizorului de integritate este o instituție nouă în țara noastră, de aceea, nu este încă populară. Cred eu, o cauză ar fi lipsa instruirilor funcționarilor publici cu privire la aplicarea mecanismului cu privire la instituția avertizorului de integritate. Sperăm ca discuțiile (organizate de către CAPC, cu suportul Ambasadei Marii Britanii) cu funcționarii din instituțiile publice, cu angajatorii din instituțiile private (oameni de afaceri) vor contribui la înțelegerea mecanismului de funcționare a instituției avertizorului de integritate și la aplicarea acestuia. 

Să înțelegem că termenul de „avertizor de integritate” este încă unul neînțeles de către angajați și chiar angajatori?

Da, termenul de avertizor de integritate este neînțeles de către angajați și chiar angajatori, dar și mecanismul de funcționare a instituției avertizorului de integritate nu este cunoscut la nivelul în care ar încuraja dezvăluirile practicilor ilegale și a actelor de corupție, care prejudiciază interesul public.

De ce oamenii se tem să scoată la iveală actele de corupție sau alte ilegalități?

În opinia mea, oamenilor le este frică să nu-și piardă locul de muncă, să nu creeze probleme atât lor, cât și celor apropiați.

Am văzut că pe pagina web a OAP este o rubrică separată pentru depunerea online a cererii de protecție a avertizorului de integritate. Primiți astfel de solicitări? Câte dintre cererile înregistrate fac parte din categoria avertizărilor de integritate?

Da, pe pagina web a OAP este o rubrică separată pentru completarea cererii de solicitare a protecției avertizorului de integritate. Reieșind din faptul că instituția avertizorului de integritate este nouă pentru Republica Moldova, în prezent încă nu avem foarte multe solicitări de acest fel. Până acum, prin intermediul acestei pagini am recepționat patru cereri, care sunt deja în examinare. De asemenea, avem și o cerere de solicitare a protecției din partea unui avertizor care s-a adresat personal la sediul OAP.

Aveți cazuri în care persoanele s-au adresat la Dvs. pentru a cere protecție, după ce au făcut dezvăluiri publice? Ce anume invocă - amenințări, răfuială din partea angajatorului?

În toate cele cinci cazuri aflate în examinare avertizorii de integritate au solicitat Avocatului Poporului protecție, urmare a dezvăluirii practicilor ilegale fie către angajator, fie public, fie către autoritățile competente de examinarea dezvăluirilor practicilor ilegale. În ele sunt invocate diferite aspecte: aplicarea ordinelor de sancționare prin mustrare din partea angajatorului, declanșarea diferitor proceduri disciplinare care încă sunt în examinare la Comisiile speciale din entitatea în care activează avertizorul. În primul caz, înregistrat la Avocatul Poporului în anul 2019, avertizorul de integritate a solicitat protecție, pentru că, urmare a unei anchete de serviciu, a fost concediat din funcția deținută. După toate acțiunile procesuale întreprinse de Avocatul Poporului, s-a decis anularea ordinului de sancționare de concediere a avertizorului și restabilirea funcționarului public în funcția deținută. Ulterior, angajatorul s-a adresat la Curtea de Apel solicitând anularea hotărârii primei instanțe. Și de această dată OAP a intervenit cu concluziile sale în vederea apărării drepturilor, libertăților și intereselor avertizorului de integritate. Urmare a două ședințe de examinare a apelului în cadrul Curții de Apel, ședința de pronunțare a deciziei a fost amânată pentru data de 03.03.2021.

Ce trebuie să întreprindem pentru ca să fie funcțional acest mecanism, începând cu dezvăluirea unei ilegalități și până la oferirea protecției avertizorului de integritate?

Consider că, după examinarea acestor cinci cazuri aflate în atenția Avocatului Poporului, vom interveni cu unele propuneri de îmbunătățire a cadrului legal, astfel încât mecanismul să ofere o mai mare încredere și siguranță pentru avertizorii de integritate.

Cum să convingem oamenii să vorbească, atunci când descoperă acte de corupție, ilegalități în instituțiile publice/private în care activează?

În lunile mai-iunie curent, Oficiul Avocatului Poporului în colaborare cu PNUD Moldova și Centrul Național Anticorupție a desfășurat o campanie de informare în susținerea avertizorilor de integritate din rândul medicilor, lansând un spot video și mai multe materiale informative la acest subiect. Totodată, pe portalul http://ombudsman.md/a fost dezvoltată o rubrică nouă prin intermediul căreia avertizorii de integritate pot depune o cerere online pentru asigurarea protecției din partea Oficiului Avocatului Poporului, dar și un curs de instruire on-line. Credem că trebuie să continuăm să informăm oamenii despre instituția avertizorului de integritate și impactul acestuia asupra combaterii actelor de corupție. Mai ales că, așa cum declara regretatul Avocat al Poporului, domnul Mihail Cotorobai, într-un interviu pentru portalul Moldova Curată: „Corupția a ajuns la un așa nivel încât afectează drepturile omului”. Trebuie să mai menționez că dl Mihai Cotorobai a fost un Ombudsman curajos care n-a ezitat la primele semnale, să expedieze autorităților acte de reacționare în vederea protecției avertizorilor de integritate. Reamintesc, în context despre poziția tranșantă din primăvara anului 2020, când dl Mihail Cotorobai a accentuat importanța respectării dreptului medicilor de a vorbi despre neajunsurile din cadrul sistemului medical, or, aceste dezvăluiri au ca scop protejarea sănătății publice. Pornind de la această constatare este de datoria fiecărui cetățean onest al acestei țări să se implice în combaterea corupției și identificarea ilegalităților, pentru binele societății. Doar astfel putem contribui la apărarea drepturilor și libertăților omului, la asigurarea unui nivel de trai decent pentru fiecare cetățean.

Credeți că soluționarea pozitivă a unor cazuri concrete ar duce la consolidarea instituției avertizorilor de integritate și ar spori încrederea societății în instituțiile responsabile?

Anume soluționarea pozitivă a cazurilor pe care le avem în examinare, promovarea rezultatelor, explicarea termenului de avertizor de integritate la scară largă vor duce la consolidarea instituției avertizorului de integritate, iar angajații nu vor mai avea frica de a dezvălui practicile ilegale din instituțiile în care lucrează. Oamenii trebuie să înțeleagă că dezvăluirea unei ilegalități nu se face în interes personal, pentru a crea cuiva probleme, ci se face în interes public, pentru binele tuturor cetățenilor acestei țări. Doar dezvăluind actele de corupție vom putea trăi mai bine în Republica Moldova. Sper că, prin eforturile depuse de colegii de la CNA și de colegii din cadrul OAP, în parteneriat cu CAPC, vom reuși să promovăm instituția avertizorului de integritate, astfel încât acest mecanism să fie funcțional.

Vă mulțumesc pentru interviu.



0 Comentarii

Nu sunt comentrii pentru publicația dată!

Expediază comentariu